Îmi împrospătam de fiecare dată memoria
dezordonată de atâtea informații
pe care nu le mai puteam clasa
separate-n sertare.

Pe undeva îmi căutam un loc de înnoptat
mai retras de privirile lumii
dar împins cu picioarele înainte ca un mort
rămas fără moarte în condiții vitrege
urcam pe întuneric de mânie
și mă scufundam sub lumina lunii
în cuvintele care deschid porțile zăvorâte
să intru-n cetatea cu pereții de piatră
între care mă simt mai mic decât sunt.

Îmi găsesc cărarea și lumina călăuză
la ușa deschisă norocului
și nu-mi venea să intru în camera răcoroasă
cu paturi de fier
și pleduri albe ca la bunica la țară,
de parcă eram un soldat venit de pe front
ce trebuie respectat și servit cazon
și am fost servit
cu toate onorurile potrivite
unui nou venit în cetate.