Am sufletul plin de clor fără tine
și cu vorba mea am decolorat luna,
ca și cum niciodată nu ar fi fost.
Nu știu cum sunt și eu,
Doamne,
așa albă îmi par,
încât
cuvântul meu trece ca un aer, fără
să cunoască urechile vieții.
Trec mai departe, cântec sfânt
venit de-acum de la mine pentru tine.
Am sărit peste vorbe,
am trecut peste gânduri
și am ajuns în sfârșit în pragul
inimii tale
și stau și aștept
să se deschidă poarta,
să intru în cea mai veselă
vorbă.
Mă întinerise ochiul tău crud
din care culoarea tremură verde.