e seară și
arya desface pachetele cu fundă roșie
pline de fulgi albi și îi aruncă peste noi
ca pe niște tumori.

din ele începe să se hrănească cu vise și teamă.

arya este iarna.
o fetiță care încearcă să aprindă milioane de chibrituri.
și pentru că ea crede în povești/ t o a t e rămân aprinse.

acum nu mai vedem soarele/ o vedem pe arya
pășind prin zăpada albă, scoțând o baghetă fermecată si spunănd:

"lăsați toți copiii să vină la mine."

și toți copiii se scoală din morminte,
și înaintează către ea / toți copiii morți se ascund în blana ei albă și caldă.
și prind viață din nou.

dar arya nu întelege de ce lumea nu este magică / de ce ea trebuie
sa creeze magia. așa că aruncă artificiile peste tot,

iar din chibritele stinse le face fiecărui copil câte o căsuță.
apoi se întinde și ea lângă micile case și se uită pe geamuri.
aceasta este magia.

toți copii dorm liniștiți și frumoși / așteptându-l pe moș - crăciun.

numai teama nu se oprește.
continuă să curgă în valuri prin mâinile și tot corpul aryei.

până când, din nou, ca într-o poveste
răsăritul de soare desface vraja
și toți copiii se întorc rând pe rând

in mormintele lor stralucitoare si frumoase.
peste ele zapada s-a așternut acum ca o pătură moale și albă.

iar noi continuăm să privim prin micile ferestruici ale căsuțelor
și ne imaginăm.
că într-o zi arya va deveni d-zeu și va spune:

"lasați toți copiii să vină la mine. “

și ei vor rămâne. iar teama va înceta să curgă,
teama va deveni o amintire urâtă,
t e a m a va deveni sângele nostru magic

pe care vom ști cum să-l îmblânzim / să-l facem alb ca zăpada albă și grea
peste care ne purtăm pașii.

# dystopic