iarna stăpânește
prin toate cotloanele orașului,
ale nervilor
și ale oaselor
viforul mai smulge câte un geamăt
marilor singuratici

serbările iernii poartă anatema iluziilor,
un viscol mai spulberă zăpada unor vise
uitate pe țiglele acoperișurilor,
ascult dorințele unor plopi muribunzi
care se zvârcolesc pe marginea drumului,
o lună albă mă pândește sadic
când mă întorc să-mi văd urmele
lăsate prin troienele vieţii,
și nu știu cine șuieră mai tare,
vântul, câinii,
oamenii preschimbaţi în stafii ?