în tăcerea asta ca o viperă calmă
mă pornesc a scrie

la început de an totul pare de neatins
curajul încropeşte poveşti
şi ei
stau cuminţi sub covoarele de iarbă veştedă

numărăm cuvintele lor

ultimele cuvinte în tăcerea asta
ca o viperă calmă

înainte de otravă uneltele tainelor
ni se zvârcolesc în mâini
apoi
se deschid porţile unui alt timp

inexistent timp

ca o formă de metal care
ne absoarbe în lucirea lui
apoi ne reconturează

alchimii nenumărate se împletesc
în aceeaşi mişcare
a unei pete metalice
în care carbonul
capătă coduri neînchipuit de frumoase
imposibil de dezlegat

dar

se deschid porţi prin vipera calmă a clipei
în care noi
trăim retrăim la nesfârşit
copilăriile

Anne Marie Bejliu, 1 ianuarie 2019