sunt fir de praf în palma Ta, Stăpâne
şi poate cresc odată din cuvânt
lovind pereţii unei case cu avântul
să cad în pasul Tău prea credincios

sub rugă să-mi găsesc şi zarea
în care totul pare că a înflorit cândva
prezentul mă-nfioară, mă sugrumă
ÅŸi nu mai pot s-aud chemarea Ta

timpanul drept e spart demult şi stângul
ascultă frica scuturând tot ce e bun

în fir de praf mă văd călcând prin faguri
albinele să-nţepe teama-n praguri
rămas să-mi fie sufletul curat

chem clovnul în fiecare seară
când vine, când nu vine...

ce-a rămas?

să-i povestesc ruinele-n cuvinte
să-l fac să-mi fie jocul de pripas?

e jocu-n care lesne regăsirea
se-ntâmplă-anume pentru-a ridica
fiinţa obosită-n rătăcire

sunt fir de praf, Stăpâne,-n
palma Ta...

Anne Marie Bejliu, 9 ianuarie 2019