Întunericul se lasă,
Și sub umbra unui nor
Palele de ploia deasă
Cad pe casa tuturor.

Doar copac uscat de veacuri
Care-și mișcă ramu-n vânt,
Pe străbune vechi meleaguri,
Nu dosește un mormânt.

Are-n clisă rădăcina
Putrezită de demult,
Însă creanga ca o mână
Și-o întinde tot mai mult.

Mistuit de-o neagră zare,
Bântuit de-un negru dor,
Singuratic stă în calea
Tinereților ce zbor...

De copacul care-n lături,
Tinde brațul său uscat,
Am să vin să fiu alături,
Solitar și nemișcat.