Pe un ram se-nalță casa,
Cuibul păsării din cer,
Dar să nu strivești, copile,
Frunza pomului de măr !

Brațul căruia îl poartă
Adevărul neștirbit,
Ce ținuse peste veacuri
Fructul legii, cel oprit.

Azi pe-același pom înalță
Păsările ciubul său,
Dar să nu arunci, copile,
Piatra ochiului ce-i rău !

Cuibul ține puii fragezi,
Ce abia s-au încălzit,
Chiar pe ramul ce ținuse
Fructul legii cel oprit !

Tot ce are preț în lume,
Ce e sfânt pe-acest pământ,
Odrăslește pe la cuiburi,
Se ridică prin cuvânt !

Dar de vânturi, ploi și pietre,
Și de ochi hapsâni și răi,
Ce pălesc și ard adese,
Cuibul pierde puii săi !

Și rămâne ramul veșted,
Frunza-i cade pe pământ,
Dar să nu strivești, copile,
Cel din urm-al ei cuvânt !..