Apostolii lumii și-au luat rând pe rând
Cuminecătura și-au dispărut –
În urmă rămase doar masa tăcerii
Întorcând din somn neștiut
Douăsprezece scaune
Ca douăsprezece pocale
Pline de slavă și lut.

Lumea a trecut iară și iară
Vorbele au zburat în șir de cocoare
Liniștea a lăsat grea casa de piatră
Sub catapeteasma de stele fuioare
Torcând cernită piatra tăcerii
Din tot ce-a rămas nespus, neînceput
În albe, adormite pahare.

Și cei ce au trecut și cei urmează să vină
Se așază-mpreună în chip nevăzut
La masă să schimbe vreo două tăceri
Și să ciocnească neabătut
Pentru cei ce au fost, pentru cei ce vor fi
Și pentru cei ce pe cale mai sunt
Prin grele clepsidre timpul iar s-a cernut-


Tăcerea ne prinse pe toți în ciubere goale.