A depărtare cerul se-nstelează,
averi de vise vin să bea, enormă
o apă-n diamant ce se transformă
în iarna de pustiu, pe ochi stând oază.

Că la privit e vremea asta normă
de frumuseți ce-n infinit cutează,
o umbră tălmăcind în glii o rază
culeasă-n văz, cu taina oviformă.

Iar miezul viu în coji ciocnind, să iasă
de verde s-a înflăcăra în tot...
Dar albul încă nu e-n fapt de coasă...

Ci e doar a himerelor complot...
O poezie-n geam, intrând în casă
a dezlipi din geana ta nu pot.