ca pe o pictură în gheață
singurătatea mă scrijelește pe geam
e mat de-atâta speranță amăgită
nici visele nu-l mai spală

o ceață densă plumburie
apăsătoare ca o cortină
acoperă pământul
că nu mai poate să gândească
traiectoria
încotro o fi viitorul

moartea
e cea mai dezorientată
nu mai știe pe unde să mă nască