Contele Dracula a trecut mai devreme
lăsând în urmă un abur lejer de sânge roturier;
garguii au rânjit cu nedisimulată ironie:
rezerva sanguină e din ce în ce mai puțină.
Desigur nu-i momentul să facem mofturi
sorbim ce găsim
iar sângele albastru
îl putem dilua cu pelin.
Norii s-au înghesuit stingheriți
dintr-un colț în celălalt al cerului
roșind vinovați spre apus
iar soarele s-a aprins
într-o vâltoare
de nedescris
în manualele de astronomie modernă.
Pe un ram străbătut de sentimente ambivalente
corbul rămas văduv în urmă cu o lună,
croncănea nevermore
în cadență de ceas deșteptător
înviind din tunelul timpului
clipele dimineții târzii;
doar femeia din Caria
blazată de atâtea secole de purtat pe creștet
visele nopții în coșuri de piatră
își chema impertinentă
cu un zâmbet de Giocondă înghețată
vecinele la o bârfă suculentă:
Dracula iar s-a îmbătat!