poezia mea-i că stânca marmorată
o pictează timpul în vitralii
chipul ei structură rourată
atinge o vreme cu epice detalii.

mă ascund în gânduri de abisuri
unită cu o stea de opal
drumul meu e presărat cu visuri
mă hrănesc cu ele hipnotic, real.

muzica sângelui se scurge prin glezne
nici o tristețe nu-i stă în cale
rapsodia sublimă înlătura bezne
mult mai departe de a lacrimei vale.

consoane și vocale lucrează în tandem
din freamătul nopții se naște un poem.