copacii știu ce-i închisoarea
cu rădăcinile înfipte bine în pământ
iar frunzelor le este dată libertatea
să plece către alte zări – sau în mormânt
dar cei din închisoare-s mai puternici

în visele mele casele sunt verzi
de la preaplinul vieții care izbândește
ferestrele sunt cupe mari de flori
în care soarele în asfințit se oglindește
și luna-în taina nopții strălucește

cerul din ochii mei este mereu albastru
și luminos, chiar dacă norii trec să-i curețe obrazul
mi-e sufletu-însetat de-a lui tăcere
aștept să cearnă ploaie să împrăștie urâtul
uitărilor ce săpa temelia vieții