Năvalnic mă cuprinde-un cârd de gâște
Şi toate poartă-n pene dimineţi,
Iar fiecare-ncearcă să mă muşte
De gânduri, ce se urcă pe pereţi.

O logică precară-mi dă târcoale;
Mă las în voia mea. Nebănuit,
Un pescăruş de vată, foarte moale,
Se-ncumetă spre soare-n răsărit.

Cuvintele se-nfig în scoici şi pietre,
Iar pietrele lucesc sub tălpi de nor,
În valurile negre, parcă bete,
Se pierd doi irişi calzi, care mă dor.

A mai trecut o zi de mântuială,
Dezvăluindu-mi chipul auster,
Ce-mi vindecă lăuntrul de o boală
Şi-mi vindecă şi drumul către cer.


16 septembrie – 7 decembrie 2016, Constanţa