în această lume
în care numai Poeții au rămas Copii...

salahori fără de complexe... fără de minute...
ei se apleacă la înălțimea florii...
la marea adâncime a Nimicului

o durere sugrumă lucruri omenești
ieșiți în afară / niciodată mai-în-ei-înșiși
nu deznădăjduiesc

alese cuvintele implantează fotoni
în bucata de trup atât de insignifiantă
sufletele se pregătesc să irumpă...

!nu contează că și moartea face parte din ecuație
că iude își vor purta perfidia în chip de sfinți...

înțelesurile triunghiului iau foc pașnic lângă tine
fericirea aceasta necontrafăcută... certitudinea că nu-l lași
singur pe Dumnezeu



singuri Poeții au rămas Copii
ei nu împrăștie vorbe și zei
le este străină plăcerea facilă
cum și inima aceasta devenită
barbară halcă de carne din care
cu picioarele alții se înfruptă