Stăteam așa, smeriți,
dezbrăcăți de cuvinte,
privind în gol, înmărmuriți,
dincolo de cele sfinte.

Ce frumos și ce aproape
te-ai petrecut în mine!
eu dans, tu melodie
tu dor, eu poezie.

Ce frumos și ce departe
m-am petrecut în ține!
văzuți de toți, în toate
și nevăzuți de nimeni.

M-agăț de ține, ca de moarte!
Mă-mpingi spre soare, tenebros.
Mă vezi cum ard și arzi în mine!
nebun și rece, lunecos...

Să-ți fiu călău ai vrut și te-am ales
în pântec să te zămislesc, spre răstignire
în brațe să te strâng mai des
când sânu-mi te adapă cu iubire.

Te-nvălui iar, într-o poveste
Și-apoi ne pierdem în nefire
Căci noaptea noastră iarăși este
Purtată lin, spre nemurire.