Ştiam că după cerul zdrenţăros
Diavolii se-ntrec în D’arts şi cros

Băbuțele, cu aripi sângerii
Şi cu bastoane mici, ca de copii,
Se întreceau şi ele, câteodată,
La o şeptică şuie, demodată.

Şi-mpreunam din mâini împrumutate
Pentru această mie de păcate,
Dar, pare-se că nimeni n-asculta.

În pauza de masă, la cafea,
Un Scaraoțchi tânăr, pișicher,
Turna cu sârg şi ură, până-n cer,
Din ceaşca nebăută, amăruie,
Şi iadul se nălţa o cetăţuie
Cu turla până-n patul meu de fier.

Credeam că-s îngeri simpli, servitori,
Aceia care tot dădeau târcoale
Şi care încercau să mă mai scoale
Din nebunia porţilor de flori.

Aveau halate albe, foarte lungi,
Acopereau cămășile în dungi;
Atunci am înțeles că noi, la şcoală,
Nu învățam ce e chinta regală.


18 martie 2017 – 16 decembrie 2018, Constanţa