gânduri suprapuse
dau naștere la nedumeriri
ce rod și macină pe interior
cu o durere de cuțit învârtit în rană

inima cât o lună plină aruncată-n cușcă
trimite raze prin fante subțiri
ele luminează drumul
ce sare peste poduri dincolo de margini
spre eternitate

noaptea pământului
este o umbră din care se speră ieșirea
prin tuneluri de lumină