se trezise în toiul întunericului
nu ştia dacă de afară venea cald… frig…
sau de la sine?!

pasăre uitată împrăştia fără milă memorii afective
cineva se pregătea să confunde golul
cu acea contopire în infinitate
o doamnă în vârstă se aplecase să adune o mână… un picior
un suflet în formă de cireş odrăslind în creştet început de zăpezi
îi ţinea hangul ţâncul de la 7

în somn mimica ei se schimonosise
probabil din cauza sinuzitei cronice acutizate
– se consolase ea într-un prag de ziuă
ca-ntr-un prag de moarte
legată la ceafă pusese
într-o parte ardeii mici-pricăjiţi
în alta – specimele mai de soi ca şi cum
ar fi despărţit grâul de neghină, caprele de oi

o coropoşniţă traversase aria prin centrul destinului
şi ea!
se lăsase acaparată de chinurile facerii

insecta uriaşă o înnodase ireversibil înapoi:

îmbătrânise!