când ferestrele încep să plângă
una câte una pe bulevard
când orele zilei s-au împuţinat
şi vine întunericul din gânduri
îmi place să îmbrăţişez ploaia pe furiş
să o dezmierd să o mângâi pe oase
să o sărut să o împing pe spate
şi stropii ei nebuni ca niște lacrimi
de sânge de îngeri firavi
să-mi spele uitarea și sufletul bolnav
.
cu ploaia ce se prelinge încet
printre pietre
amintirile așezate tainic
în uitare în adâncurile subțiri
vor ţâşni și se vor înălța
jumătate vis jumătate știmă
ca și cum un miop
ar răscoli pământul și ochiul
cu mâna cârlig cu mopul lichid
ne-ar străpunge zâmbetul
cu foc cu lacrimi
de sânge de îngeri firavi
să-mi spele uitarea și sufletul bolnav

hei, cine a pus ploaia în drum?