Dac-aș fi un ram cu frunze și-ar cânta toamna în mine,
Nu m-aș scutura de toate, le-aș lăsa când iarna vine
Cu zăpada viscolită, să îmi țină de urât,
Ca să uit că-s singurică, eu c-un suflet zăvorât…

Nu m-aș desfrunzi nici dacă mi-ar promite nemurire,
Nici dacă m-ar duce-n iaduri, peste flăcări, biciuire,
Ci le-aș ține lângă mine și le-aș legăna ușor,
De mai pică câte una mă voi tângui sonor.

Dac-aș fi un ram cu frunze botezate în aramă,
Eu le-aș înveli în noapte, cum o face orice mamă,
Și le-aș săruta fiorul, spaimele din nopți adânci,
Și de vrea Muma Pădurii să le fure, i-aș da brânci.

Nu m-aș desfrunzi nici dacă mi-ar promite tinerețea,
Le-aș păstra că-s pruncii mei, vreau să le transmit noblețea…