cândva
era pace
pe mirişte
şi în inimă
diminețile
încă aveau înțeles
mă culcam în iarba
cu miros de nemurire
și lut
priveam cerul
încremenit în splendoare
acum
aici
am totul
îmi spuneam
niciodată
aerul nu va mai fi
atât de uşor
niciodată gândul
la fel de candid
niciodată orele
atât de depline
bucură-te copile
până când tristețea
nu va încolți
triumfătoare şi slută
printre firele
de albăstrele
şi caprifoi