am poposit un timp într-o gară
nu m-am urcat în tren
a trecut ca o pasăre în zbor
spe un oraș inexistent

drumul întoarcerii e mai lung
s-a oprit într-o crâșmă fumurie
în care banii nu stau în buzunare
alunecă în pustiu ca nisipul

vin supărat pe fiecare clipă pierdută
e o neglijare adormită ca un copil
pe marginea prăpastiei
fără să-i descopere pericolul
și o singurătate mi se culcă în pat