Prind trecutul de urechi și-l trag la mal,
când îl așez pe bancă sub sălcii
nu dă niciun semn de bunăvoință.

Se lasă pe spate să i se piardă urmele,
dar apele le-au șters demult,
vântul nedumerit și el
adie prin viață cu semne de întrebare.

Înlăuntru nu mai găsesc răspunsuri,
dar nici nu mai caut,
am întârziat în adevăruri necunoscute
mă rog să văd orizontul de curcubeu.

Știu în ce ploi se îneacă zorii,
ziua nu se lasă convinsă,
dar pășește peste prag cu zâmbetul soarelui
și se joacă șah în parcul cetății,
ea, iubita cu ochii lipiți de geam
privește lumea cu patimă nevinovată
și râde de ea.