Noaptea mi-a trecut pe la ferestre umbre ciudate
dar nu m-am speriat,
m-am grăbit să adorm și să uit.

Dimineața sunt alt om gata de provocare,
mă învârt nehotărât prin cameră
fără să mă grăbesc să-mi reiau activitatea
ce mi se pare de fiecare dată nepotrivită.

Ploaia s-a oprit și e un miros de aer proaspăt,
lumina se oprește în ochii călătorului
și alunecă apoi pe trupul său în mișcare,
cineva m-a chemat să privesc în depărtare
cum arde pădurea
cu flăcări înalte rupte din cer.

Am rămas locului căzut într-un gol nedeslușit,
parcă cineva îmi luase aerul curat,
nu este nicio justificare, nu e nici măcar cald,
dar o bănuială tot este
și ea îi macină pe mulți care concep
neglijența și nepăsarea bolnavă.