E iarnă, frigul prinde-a da în clocot...
Ți-era precum o insomnie pielea
pe-altarele de imnuri cu dantele-a
lumină ce străbate blând din clopot...
Îmi amintesc de temnițele-acelea
din mărului pristol, junețe-n hohot
când nemuream o clipă-n veac de șopot
închis în teatrul tău pe lumii mele-a...
De veghe a tăcerii astăzi mire-a
enigmei cea cu zborul statuar
reintru ca-n deces în sanctuar
pe când îmi naști spre depărtări privirea...
Că la corabia cu mândre vele
e țipăt ne-ncetat de cucuvele