habar nu am
ce simți tu
când rostești aceleași cuvinte
ca și mine
când te găsești
în fața aceluiași copac
când te rostogolești și dai să te prinzi
de o margine iluzorie
de un cântec

și câte întâmplări ai ratat
din încăpățânare din copilărie din neșansă
care a fost combinația de taste
fericita intuiție echivalând
ControlSave-ului

dacă
te ia cu început
cu această ridicare a ființei din arest
luna de miere a omului lipindu-și
cu superglue monologurile
cu acea infimă voință
de a fi

sau cu sfârșit te ia
și simți pe propria piele
miros de tămâie arsă
dimineața în care ești somat
să te întorci la origini

cum fiecare
într-un fel sau altul se naște și este

mai ales

cum se moare

de unul singur.