când am revenit
zarea era indiferentă
și acoperișurile
păreau mai aplecate,
ca niște unghiuri roșii,
obtuze,
tu încă mă mai strigai pe nume,tare,tare,
ca pe un canar pierdut
iar eu îți răspundeam deodată
cu trecutul
care se spărgea în secunde

- cât de mult ai vrea să ne strângem în brațe,
până oprim timpul între trupuri,
până vom deveni gânduri ovale, întrepătrunse,
sau până ne vom frânge coastele
între două săruturi ?