Ca o luntre pe ape alunecă poezia,
țese imagini pe pânza cuvintelor
culese de pe umerii gândului,
memoria făcându-mă partaș.

Întoarsă pe toate fețele și luminată,
acoperită cu hlamida înțelepciunii
și scrisă pe hârtie
până totul capătă sens și trup,
devine șlefuită ca marmora.

Iar cel ce scrie pornește lupta
cu armele deprinderilor noi.

Dar ce-i ascuns nu se știe
și ce se știe se așează pe masă,
odată cu sufletul înflorit în scris
ceea ce se cheamă inspirație,
mai presus de orice filtrare
subțirele se întinde limpede
până ce întunericul devine lumină.