Trec printr-un montagnes russes de stări
probabil așa se trăiește/ un sfârșit de mileniu
primăvara(asta)se predică Viața,
de-n fiecare plâns e un țipat de lemn
ascuns în aripile crescute-nlauntru…
până nu știu ce-o să fie...
am să-ți scriu, din titluri de cărți, un poem
(când eram copil, eram bătrân
acum, nu mă mai dau dus din copilărie)
drumul meu până la tine e-un manifest
cu lovirile-n inima nu știu ce-o să fac…
îmi fac rondul de noapte
trăim un timp, în aceeași confuzie
a lui’’ de ce, eu!”
(și…tac!)

Trec printr-un montagnes russes de stări,
în gând, cu bunul Dumnezeu,
probabil așa se trăiește/ un sfârșit de mileniu
cu aripile la vatră lăsate…