voi înnopta pe marginea
acestui drum șerpuit
care urcă spre stele
când mă întind pe nisip
cu fața în sus
îmi văd viața desenată pe cer
din clipa în care am venit pe lume
într-un decembrie cu zăpadă
neprihănită
până astăzi când povestesc
sorbind din paharul cu ceai de mentă
totul e scris acolo
cu migală și meșteșug
de mâna sprintenă a unui caligraf
în sticla vălurită a norilor
pentru totdeauna
cu toate că nu sunt
decât un călător desculț
ai cărui pași se topesc în tăcere
printre pietre și raze de lună
atunci îmi spun
că dumnezeu există
drept pentru care
murmur o rugăciune
în timp ce adorm lângă umbrele
șacalilor costelivi