M-am întors de pe drumurile nopții,
dar am lăsat întunericul neschimbat,
sorb cu privirea curcubeele dimineții
și cu auzul ciripitul păsărilor,
mă animă același spirit înalt,
soarele crește luminos la orizont.

Mi-a trecut și ultima rană ca un semn
de care m-am despărțit.

Ziua alunecă leneșă spre amiază,
trec peste praguri de piatră
straturi de arșiță ce cheamă la umbră,
merg până îmi coboară în picioare
oboseala sfârșită-n odihnă.