Cu gât uscat,
din freamăt chin,
culeg cu mâinile-amândouă
atâtea năluciri și rouă,
statuie ezitând
între frenetic
și abandon total,
simetric!
Ce mireasmă,
ce dogoare,
mugure de cer sălbatic
îmi prefiră fruct patetic,
fruct de noapte,
peste coapse mi se-abate
ca un răsărit de astru
năpădind un cer sihastru
logodit cu-a sa lumină
ce adulmecă-n vitralii
marginitu-mi necuprins!
În făgăduință ei,
clepsidra,
har în casa-i grea de ceară,
plină de necumpătare,
scoate astăzi la vânzare
vrednicia mea de lut!
I-am pus sufletului frâu
pentru-a sa însingurare
ce în haos se prăvale
refuzând uimit să cadă
până va găsi răspunsul
de ce viață mea clipește
doar o dată!?
De ce fuge însetată
în fântâna timpului,
măsurându-și adâncimea
doar în gustul sângelui!