Sfârșit de vară
ca un ultim tangou la Paris
Argentina e prea departe
pentru doi novici întârziați
abia am învățat
poziția corectă a brațelor
cum să ținem capul pe spate ușor înclinat
distanța recomandată între inimi
când corpurile flămânde se întâlnesc
pentru cinci minute de dans ritualic
sufletele noastre scrâșnesc la unison
patima hrănește boboci carnivori
gemem îndelung sub povara celor
21 de grame de argint coclit
pași apăsați sting pe trotuar
sentimente arse până la filtru
continente albite de frică
își cheamă oceanul în ajutor
doi ghețari plutind în derivă
așteaptă un titanic mereu întârziat
e poate timpul să exersez un tangou singură...
Don’t cry for me, Argentina!