Draga mea Marie,
Draga mea soție,
Pentru mine
Ești o încântare,
Esti o fericire!

Fără tine
N-aș ști ce-i iubirea,
N-aș ști ce e viața,
N-aș ști bucuria.

Făra tine
N-aș ști ce-i lumina,
N-aș ști ce-i iertarea,
N-aș ști alinarea.

Fără tine
Lumea mea dispare,
Gândul meu se surpă,
Totu-i nemișcare.

Fără tine
Aș umbla bezmetic,
Căutând în van
Sensul vieții mele,
Sens ce-acum îl am.

N-ai fost doar soție,
Ci și mamă bună,
Ai crescut odrasle,
Cu mult chin și râvnă.

Ți-ai iubit copiii,
Des i-ai strâns la piept,
Le-ai dat roua vieții,
I-ai vegheat discret,
Somnul să îl aibă
Dulce și ușor,
Să nu simtă rece,
Și nici musca-n zbor.
Totul să le fie
Ca o desfătare,
Să nu știe lipsă,
Și nici tulburare.

Te-ai rugat în gând
La cer implorând,
Soarta să le fie
De un bun augur,
Și să aibă parte
De ce e mai bun.

Primii pași în lume
Tu i-ai îndrumat.
I-ai ferit de rele
Și poveți le-ai dat,
Să-și urmeze drumul
Cu tot ce-au învățat.
Să-și câștige pâinea
Cu cinste și dreptate.
Să fie în viață
O pildă în toate.

N-ai avut odihna
Zilelor ce-au fost,
Până ce copiii
Și-au făcut un rost.

Și acum bunică,
Nu te-nvrednicești
Să mai stai o clipă,
Să te odihnești?

Să-ți bucuri nepoții
Gândul te apasă,
Să le dai din suflet
Iubirea aleasă.

Atunci, mă-ntreb neîncetat,
De unde atâta putere?
Ce izvor nesecat ascunde
Sufletul tău bun și curat?

Ai crescut copii,
Acum crești nepoți,
Dar nu te-ai plâns vreodata
Cum că nu mai poți.
N-ai pus preț pe tine,
Și nici n-ai realizat,
Că anii ce i-ai dus
Te-au încovoiat.

Ființă altruistă,
Fiintă iubitoare,
Te-așez în viața asta
La loc de cinste mare!
Iar pentru a ta cinstire
Meriti și slăvire!
Scumpă trinitate,
Draga mea soție!