Din zarea cupei tale îmi dăruiesc ființei
Cu doar o-înghițitură un răsărit de soare.

În pântec tăcerea îmi frământă lumina.
În ochii tăi stelele răsar
Din cioburi de globuri sparte.

Strălucirea lor îmi luminează așteptarea
în orizontul dintre naștere și devenire.

Golul golit în care mă adâncește
Devine sunetul rostirii nesfârșite
Din care se rostuiește forma cuvintelor.

Respirația nevăzută a poeziei,
Cu adierea cuvântului, în pântec
Din mine pe mine mă înrădăcinează.