care n-a știut
să facă altceva
decât să treacă

în după-amiaza în care
oamenii se lasă la pământ
turtiți sub umbrele fabuloase
aproape nesperiați împărtășind poate
destinul comun

dar clipa asta cade diferit
așa cum o ploaie prin legi numai de sus cunoscute
se împrăștie puțin uniform de o parte și de alta
că ne mirăm
cum – atât de aproape – brațele noastre experimentează
lucruri așa de diferite

și atunci ziua se face aici mică... doar ca să crească dincolo
păsările mimează un soi de poem... cântecul ascuns
menit să distragă de la gravitate


cursul realității se pierde
asemenea cozii de șopârlă uriașă


ceva mă zgâlțâie
posibil să fi alunecat
într-un alt somn
la fel de nepericulos
ca altădată.