habar nu aveam cine ești
dacă porți cântec... arme la vedere
când ți se înecau corăbiile
ce vorbe îți stăteau pe aproape...

(ca la o cădere a întunericului poteca se închidea
liniștea mormântală decreta închis teritoriul)

știam sigur... erai undeva
la un capăt de lume
poate pe marginea aceea hibernală
ascunzându-te odată cu lupii
cu ultimii oameni ai zăpezilor

destul de probabil aruncai răvașe
cerbilor rătăciți prin istorie
firimituri urmelor colorate de vrăbii

(vinul era fiert cu lămâiță și aburii...)

asemenea unui uriaș
asemenea unui pustnic
asemenea ție


eu nu te cunoșteam

ai fi putut fi

o parte însemnată

din mine.