În fiecare dimineață îmi curăț rana
există un punct ''scânteie'' în orice poem de stare
pe care-l trăiesc hrănindu-mi imaginația
ning cu-ntinse zăpezi până dincolo de uitare...

simt numai tristețea
nefirescului firesc!
oamenii își spun viețile în săli de așteptare
numai eu trăiesc de-a valma, tot ce trăiesc!

e un fel de altă așternere, zăpada peste care
sânger cu tot ce-i greu de strunit...
dacă-n fiecare dimineață îmi curăț rana
nu înseamnă că mai am de iubit?