Eu sunt o femeie prin care Dumnezeu privește către pământ,
fiindcă sunt transparentă pentru el.
Privește prin mine ca printr-o lentilă, să vadă lumea
și dacă a greșit ceva, dacă este rost să repare ceva.

Eu tac și caut să uit cărarea către casa bătrânească,
mușc dintr-un măr alb,
îmi amintesc din nou cum eram demult, tot singură și pustie,
dar miezul meu nu era încă lămurit.
Ca o haltă veche, am și eu fântâna mea.
Și când dorm tac,
privindu-mi visele ca pe un film.