acolo unde orizontul e aproape alb
și cerul și-a pierdut culoarea,
scursă-într-un rictus sec
de-acolo vine Ea
cu trena ei de frunze moarte
esențe dulci, putride-arome zemuinde
și funigei rătăcitori pe cerul gol
melancolia își așterne pat
pe preșul ud din fața ușii
ceața își piaptănă fuioare pe alee
și frunzele se pregătesc de emigrare
copacii cad în letargie
și cu tăciune își cănesc tristețea
apa se leagă de trecutul plâns
și-un zâmbet țese cerul de pământ