Dar ne zgâim la ele
noapte de noapte
le admirăm în neclintirea lor rece
le pândim căderea
încercând să imortalizăm dâră de lumină
ce irizează noaptea
pe când noi
când cade unul dintre ai noștri
frați părinți bunici
prăbușiți pe podele ori în pat
cu trupul împuținându-se
și chipul mai cenușiu din zi în zi
amintirea le-o imortalizăm
într-un instantaneu îngălbenit de vreme
iar singura lumină ce-o lasă în urmă
e a candelei
ce dănțuie cu bezna.