Metamorfoză

Câte ferestre am deschis până am ajuns
la zâmbetul adânc al primăverii...
Ele mi-au trezit dorința de a-mi umple
golul ființei cu zbor.

În jur e metafora neastâmpărului:
mugurii au libertatea ca principiu,
iar primăvara urcă peste ruinele iernii,
salvând muritorii de singurătate.

Redevin speranță,
redevin timp curgător
în zâmbetul adânc al primăverii.
Am libertatea de a mă cățăra pe nori,
iar sângele... sângele mi se face muguri.

Deși plouă cu flori peste mine,
nu mă mai satur de cer.


Camelia Opriţa: volumul - Universul Iubirii - 2002