acum ești în orașul adormiților iubite
printre cruci de marmură și piatră
sufletul tău traversează vaste orbite
să se așeze într-o cerească vatră.

moartea nedreaptă mi te-a luat
îmi plâng amarul zi și noapte
rănile inimii s-au accentuat
și strigătele se sting în șoapte.

nu credeam să învăț ce e chinul
într-o singurătate apăsătoare
fericirea mea cunoaște declinul
până și speranța e amăgitoare.

din sufletul meu au plecat cocorii
e toamnă și plouă descărcând norii.