rătăciți
printr-un labirint
al unei apocalipse fabricate...
printre valuri și vaiete,
nu vedem
șarpele de aramă
încolăcit pe toiag.
pe străzi, veșminte
din vison și porfiră...
oamenii goi
împresurați sunt
de frica chipurilor lor.

nu
ne-aducem aminte
cine suntem,
de unde venim,
cine-s dascălii și părinții noștri.
cuvinte cu o rezonanță ciudată,
sunete țiuitoare,
imagini publicitare fluctuante
compartimentează conștiință,
înzestrând-o
cu
personalități multiple.

codul verde-i activat...
prin
smogul electromagnetic,
nu distingem
punctele cardinale.
strigăm către un nume
fără chip,
în speranța,
că vom vedea fața
strămoșilor.

sufletete îngenuncheate
prin
lăcomie,
nepăsare,
lașitate...
șase sute de galbeni,
o medalie de aur
și șapte diplome
de eliberare din iobăgie
au fost de-ajuns
să-i facă inofensivi pe viitorii
Horia si Cloșca?


zeul prosperității
se căznește
să urce dealul Golgotei;
șobolanul alb a-nlemnit;
iar bivolul,
care abia se vede la orizont,
nu are astâmpăr.
numai fluturele Monarh,
ne dă senzația de
plutire.


răutatea și-a pus
o mască nouă.
prin tomberoane,
caută
un punct de sprijin.
de trei ori s-a înțepat,
a băut din paharul
obrăzniciei și fățărniciei....
cu ochii roșii, iritați,
urlă
că nu și-a îndeplinit
planul.


în dimensiunea senzorială umană,
stânga și dreapta
s-au voalat;
o singură direcție
ne îndrumă
spre neomenie-
și uite așa,
au fost demolate statuile voievozilor;
și uite-așa,
a fost uzurpată
conștiința de neam.

pauza de vară
a trecut...
acum,
alergăm-printre
coduri roșii și portocalii,
după pokemoni.
și-n această realitate augmentată,
câțiva stânjenei
spală de-amnezie
pietrele.