viața între două trenuri
și dorul de acarul necalificat
orice se poate modifica
exact cât ai pocni din degete
mereu ne visăm făcând magie albă
azi n-am fost la biserică
am așteptat să mă întrebi
eu mă gândeam la stele și sfinți
la scaieți prinși în vălătuc de ierburi
și picioare goale prin praful drumului
de toate mi-e dor
și de tata mi-e dor
de îmbrățișarea aceea în care-mi lăsam
toate grijile de mamă
să adoarmă
ne irosim mereu la gândul că nu-i nimic
vine și mâine o zi
și amânăm
până când timpul înțepenește totul
într-o durere surdă
inexplicabilă
ca în fața unui război
pe care n-am vrea să-l mai purtăm vreodată
apoi
ne declarăm învinși