topit de plumb ca lui Icar e zborul
e toamnă, ruga sacrul învelește
sentința vinului e-n cuget clește
dar sângerând lumini de ziuă-i zorul.
pe-altare frigul chipul își cioplește
păcate cad cu frunza-n roș soborul
și oameni nuzi înfăptuiesc amorul,
iviri de plod în brâu dumnezeiește.
mai lăcrimează soare înspre glumă
dar veselia asta e de plâns
că rod bătrân din glie a fost strâns
și verdele o temnită-și asumă.
aștept cu floarea-n amintirii teacă
pe jumătate anul să mai treacă.