Am ascultat cum s-a aprins steaua care cădea
Și am încurajat-o să își adâncească sinele
Pentru că din căderi ne putem ridica.

Auscultând cum ardea m-am întristat.
Însă felul în care ardea mă bucura.

Fumegând, ca un ultim cărbune în vatră,
Căuta scânteia din care își dăruia deveniri.

Lumina ei din privirea mea, ca un vis, somnului
Am adăugat-o spre a îi liniști stingerile.

Însă ea continua să se risipească din ce nu avea
Spre a fi mai mult, mai aprinsă, arzând.

Aprinderea stelei pe care o ascultam căzând
Cu lumina ei mi-a întunecat aprinsul
Căderilor din care mă ridicam.