Văzând bătrânul care, trist, la oase
Sculptează, iar, vioara (supărată-i)
Să-ți ții obiectul muncii, nepătată
Să nu i-o lași prin case țărănoase.

Că nu ai dat doi bani de-a calde lacrimi
Tu, care lutier prea mare fost-ai;
Ce e cu scripca lui, prea mare, post ai
Doar de-al tău nume, plin de patimi.

Să nu-l mai treci prin praguri (prea murdare)
Ce fals grăit-au, ci sunt spurcăciuni;
Te-a păcălit făcutul de vioare,

Și te retragi, în tine, și-n minuni;
De-ți plângă ochii tăi, cu multă sare
Tu nu mai crezi minciuna nimănui.